jurnalistul universal

Puii de cuc de la Baimaclia

Pe Mihaela, Cristina şi Ilie Ostapiuc am mers sa-i cunosc la Baimaclia, un sat mare din sudul republicii. Ei locuiesc acolo împreună cu mătuşa lor, Diana Tiron, o tînără în vîrstă de 23 de ani, la rîndul ei mama unei fetiţe de 4 ani. Locuiesc în condiţii modeste, într-o casă ce intră încet în pămînt, fără gaz şi apă prin conductă. Nu au barem un televizor la care să privească ultimile noutăţi sau o emisiune pentru copii. Singura legătură cu lumea din afara satului este telefonul mobil al Dianei, la care o dată pe lună, în cel mai fericit caz, aud glasul mamei lor, plecata de ani buni în Turcia la muncă.

Soarta copiilor pare a fi o filă desprinsă din opera Dickens-iană. Lipsuri, greutăţi, umilinţe fizice şi sufleteşti, preregrinări de la o casă la alta, de toate au avut parte la viaţa lor. Primul şoc a fost moartea tatălui care, din motive ştiute doar de el, şi-a pus capăt zilelor. Pentru a-şi întreţine copiii, mama a decis să plece în străinătate la lucru. Mihaela şi Cristina au ajuns la şcoala internat din satul Napadova, iar Ilie a rămas în grija surorii mamei – Lilia.

 ”Am stat la internat din clasa întîi pînă în a treia. Apoi mama a venit şi ne-a luat acasa”, îşi aduce aminte Mihaela, fetiţa cea mai mare, în vîrstă de 12 ani. La Baimaclia au stat împreună o jumătate de an, după care mama a decis să meargă în România, la o cunoştinţă, care ulterior îi devenise concubin. A luat copiii cu ea, neavînd cui sa-i lase la Baimaclia. Bunica copiilor îl părăsise pe bunelul alcoolic şi violent şi s-a dus în Turcia. Ceilalţi doi fraţi ai mamei erau prea tineri pentru a avea grijă de copii.

Agricultură în loc de carte

În România copiii au trăit un adevărat calvar timp de un an şi şapte luni. Concubinul mamei, un bărbat de etnie rromă, şi-a impus autoritatea, obligîndu-i pe copii să facă sluj în faţa lui, iar pe mamă, daca aceasta-i călca cuvîntul sau i se punea în poară, o lua la bătaie, pînă o lăsa leşinată. Copiii zilnic asistau la scene de violenţă, însoţite de înjurături şi ameninţări. ”Mi-am stricat vederea de atîta plîns. Mi se rupea inima cînd o vedeam pe mama bătută şi chinuită”, îşi aminteşte Cristina, fetiţa mijlocie de numai 11 ani. Bărbatul nu a îndrăznit să ridice mîna la copiii cei mici, în schimb a bătut-o pe sora mai mare a lor, Doina, care este primul copil al Galinei, dintr-o căsătorie anterioară, din motiv că aceasta a încercat s-o scoată pe maică-sa din mîna concubinului bătăuş.

Pe timpul şederii lor la Focşani, copiii nu au mers la şcoală, pentru că, zic ei, nu aveau actele în regulă. Timpul şi-l umpleau cu deridicatul prin casă, prepararea bucatelor, iar în perioada caldă şi-au făcut un solar (seră) în grădina casei în care stăteau cu chirie. Au reuşit chiar să cultive ardei, roşii, gogoşari pe care i-au vîndut, iar din banii strînşi copiii spun că şi-au cumpărat rechizite şcolare. ”Seara, după ce terminam toată treaba ne jucam de-a şcoala. Scriam, desenam, citeam. Ne era dor de carte. La internat am fost primele din clasă şi eram lăudate că învăţam bine”, se completează reciproc Mihaela şi Cristina.

Copiii nu înţeleg nici acum de ce mama lor a ales sa locuiască cu un bărbat violent, căruia nu-i păsa nici de ea şi nici de ei. Ba mai mult, ei nu înţeleg de ce acum, ea locuieşte împreună cu el în Turcia, iar ei sunt aici şi-i duc dorul.

A fugit ca să scape de gura satului şi de grija copiilor

După un an şi şapte luni cei trei fraţi împreună cu mama lor au revenit în Moldova. În sat au avut de înfruntat mai multe prejudecăţi, căci satul vuia de versiuni de genul: ”Aţi fost în România la cerşit”, ”Aţi locuit în şatra ţiganilor”…etc. Ca să scape de gura satului, mama şi-a strîns catrafusele şi a zis că se duce în Turcia să cîştige bani pentru a-şi întreţine familia. Şi dusă a fost. De atunci copiii nu au văzut-o, primind de la ea te miri ce. Ceea ce-i doare cel mai mult e că sunt minţiţi de la capătul celălalt al firului în legătură cu banii sau cu pachetele pe care mama zice că le expediază acasă.

”Mama nu ne-a sunat de tare mult timp. Şi ne amăgeşte că ne-a trimis o geantă sau bani”, intervine, mai timid, Ilie, în vîrstă de 8 ani. ”Ce fel de mamă este ea, dacă nu-i pasă de noi? Ne-a trimis numai o geantă de cînd e plecată”, se întreabă abia stăpînindu-şi lacrimile Mihaela.

Lipsa mamei şi-a pus amprenta pe sufletul celor trei fraţi. În timp ce supărarea îi îndeamnă s-o condamne pentru că i-a lăsat, dragostea şi dorul îi fac să mărturisească că cel mai mult îşi doresc ca să vină mama acasă şi să aibă grijă de ei.

Cel mai grav e că de suferinţa copiilor profită adulţii, care prin intermediul lor au ajuns sa-şi regleze nişte conturi mai vechi. Copiii au ajuns obiect de dispută dintre cumnatele rămase în sat, întrucît după ultima fugă a mamei în Turcia copiii au locuit cînd la o cumnată, cînd la alta.

Mingi de ping pong …

Mariana şi Diana sunt soţiile fraţilor Galinei. Ambele sunt tinere şi locuiesc în aceeaşi mahala. Soţii sunt plecaţi la muncă sezonieră – cel al Dianei – în Spania, cel al Marianei- la Moscova. Fiecare are de crescut proprii săi copii. O vreme cei trei fraţi au stat la Mariana. Apoi a venit sora mamei Lilia, din Turcia şi i-a luat la ea. Au stat şi la Diana o habă, cînd era soţul ei acasă. Şi tot aşa, purtaţi din colo-ncolo, copiii au ajuns să fie mai mult pe drumuri, decît în casa rudelor, care aparent îşi adjudecau dreptul de a-i educa. Aflînd de situaţia copiilor, părintele din sat a decis să-i ia în familia lui şi să-i educe alături de ceilalţi patru copii ai săi. Atunci în cazul dat s-a implicat şi asistenta socială din sat, dna Dora Ivanschi. I-a propus părintelui să instituie o formă legală de plasament – casă de copii de tip familial. Părintele a acceptat şi a început perfectarea actelor, dar nu a fost dat să ducă la bun sfîrşit acţiunea, căci s-au implicat din nou rudele, care au zis că cel mai bine copiilor le va fi în sînul familiei.

Aşa au ajuns fraţii să locuiască în casa Dianei. Întrucît şi ea şi soţul sunt prea tineri pentru a institui o casă de copii de tip familie (vîrsta minimă este de 25 de ani), ei avînd în jur de 23, tutela le-a rămas singura soluţie de a avea grijă oficial de copii.

De jumătate de an copiii locuiesc permanent împreună cu Diana (pe care o numesc ţăţîca Dina) şi cu verişoara lor de 4 ani, Cristina. Sărăcia ţipă din fiecare colţ al căsuţei de lut. Din ea se nasc şi  celelalte probleme: mîncarea şi îmbrăcămintea modeste, lipsa unui televizor, al radioului, a unei surse de apă în apropiere. La acestea se adaugă şi cele care nu se văd – cele dosite în sufletele copiilor şi ale Dianei: frustrări, neîmpliniri, frică, nesiguranţă. E un drum pe care au păşit avînd mai multe dubii, dar asumîndu-şi conştient greutăţile ce vor urma. Cert este că nu sunt singuri în această luptă de a păstra copiii uniţi în cadrul familiei. Îi sprijină asistenţa socială din sat şi cea din raionul Cantemir. În sat copiii se alimentează gratuit la cantina socială, iar de la raion au primit lemne de foc şi vor primi şi alte ajutoare pe parcurs. Din această lună vor începe să primească pensia pentru pierderea întreţinătorului, adică 300 lei de copil, iar în timpul cel mai apropiat se prevede şi prima alocaţie pentru tutelă, în valoare de 500 lei de copil. Chiar dacă nu mănîncă bomboane sau îngheţată pe săturate şi nu au o mînă care să-i mîngîie atunci cînd le plînge sufletul, copiii nu sunt printre străini, ci locuiesc în localitatea în care s-au născut, merg la şcoală şi deprind valorile care pot fi valorificate doar în familie.

Daniela Galai

Familia care şi-a deschis larg sufletul pentru 4 copii străini

Ziua în familia Babii începe la ora 6 şi 30 dimineaţa, cînd băieţii mai mari se trezesc şi alături de tatăl lor fac toată treaba în gospodărie: hrănesc animalele, păsările, mulg vacile, fac curăţenie. Apoi se spală, se aşază la masă alături de ceilalţi fraţi mai mici şi se pregătesc să meargă la şcoală. Capul familiei, Alexandru Babii, îi duce pe toţi cei 8 copii cu maşina pînă la liceul din sat. Nu face vreo diferenţă dintre cei patru copii ai săi şi cei pe care i-a luat vara trecută de la internatul din Cupcin. Acum formează o familie care în limbajul recent se numeşte casă de copii de tip familial.

În gospodăria soţilor Babii din satul Cipiliuţi, raionul Edineţ lucrurile merg ca pe roate. Chiar dacă nu sunt oameni bogaţi, prin muncă şi perseverenţă au reuşit să adune tot ceea ce este necesar pentru trai. Au construit două case, au animale, păsări şi, cel mai important, au mulţi copii pe care îi educă cu dragoste. Fiecare membru îşi cunoaşte îndeletnicirea: cei mari au treabă pe la animale, mijlociii fac lucrul prin casă, tot ei sunt privelegiaţi la timpul pentru joacă. „Depunem toate eforturile ca să le oferim o viaţă mai bună copiilor şi să-i unim”, ne spune Elena, stăpîna casei. Ghidaţi de această nobilă intenţie soţii Babii au hotărît să-i ia în familia lor pe Victor de 16 ani, Eugen- 9 ani şi Leonid de 8 ani, trei fraţi al căror destin tragic i-a impresionat profund pe părinţii adoptivi. Alexandu (10 ani) a apărut mai de mult în familia numeroasă, în cazul lui fiind instituită tutela.

Violenţa care omoară

Victor, Eugen şi Leonid Babii (întîmplător poartă acelaşi nume ca al familiei în care cresc) sunt originari din satul vecin Rîngaci. Au rămas orfani înainte de revlionul 2008, cînd cea mai apropiată şi dragă fiinţă, mama lor, a murit snopită în bătăi de către soţul său. Cruzimea cu care a făcut-o a lăsat urme adînci în sufletul lui Victor, singurul care a văzut-o pe mamă desfigurată de lovituri. Durerea i se citeşte în privirea-i pierdută şi în glasul moale cu care-şi deapănă istoria vieţii. În momentul în care tatăl a fost arestat, copiii au aflat că au trăit timp de 10 ani alături de un criminal, care anterior făcuse puşcărie pentru că şi-a omorît propria mama şi socrul (de la prima soţie). Acum acesta este închis pe 15 ani, dar oamenii din sat se gîndesc cu frică ce se va întîmpla după ce îşi va ispăşi termenul şi va reveni în sat, pentru că s-a impus ca o persoană violentă şi periculoasă. Fraţii nu au rămas singuri pe lume. Ei au două surori mai mari, care s-au măritat şi sunt pe la casele lor prin Rusia şi una mai mică pe care au luat-o în familiile lor. Au şi cîteva rude mai îndepărtate care, de asemenea, sunt împrăştiate prin lume. Din cauza distanţei mari care-i desparte, dar şi a greutăţilor materiale, surorile mai mari nu au avut posibilitate să-i crească în familiile lor. Timp de un an după moartea mamei, Victor a avut singur grijă de cei doi fraţi mai mici. Îngrijea de animale, de gospodărie, pregătea mîncare, făcea curat, spăla. „Am învăţat de la mama să fac de toate. Ştiu să coc pîine, să pregătesc un borş, cartofi”, ne enumeră cu mîndrie timidă el. Din această cauză a abandonat şcoala şi nu a mai mers în clasa a opta. Aflînd despre absenţa băiatului de la şcoală, responsabilii pentru protecţia copilului de la Edineţ au decis că cel mai potrivit pentru copii ar fi să meargă la internat. Aşa fraţii au ajuns la gimnaziul internat din Cupcin, Edineţ. Acolo însă nu au zăbovit decît vreo jumătate de an, pînă în august 2008, cînd familia Babii, ştiind despre necazul ce s-a abătut asupra lor, a decis să-i ia la ei. De atunci fraţii cresc alături de copiii naturali ai soţilor Babii: Serghei(14 ani), Victor (13), Ruvim (11) şi Alina (9). Alexandru (10 ani), a ajuns şi el să facă parte din familie, în urmă cu trei ani cînd tatăl Alexandru a dat peste el la spitalul raional din Edineţ. „Stătea pe marginea balconului, cu picioarele spînzurate în aer şi striga. Am alertat medicii şi m-am dus la el. Am aflat că fusese abandonat la naştere de către mamă. Un medic cu inima mare l-a crescut în cadrul spitalului. Băiatul s-a ataşat de mine, aşa că nici n-am stat pe gînduri mult şi l-am luat acasă”, îşi aminteşte capul familiei.

Fiind de vârste apropiate, copiii au interese comune, învaţă în acelaşi liceu, iar trei dintre ei merg în aceeaşi clasă. Se mai iscă uneori şi mici conflicte între ei, dar apar şi idei constructive care îi face mai uniţi. Bunăoară Victor şi Serghei şi-au pus în plan să facă o seră în care să-şi cultive ei singuri zarzavaturile şi tot ei să le vîndă. Încă nu ştiu ce vor face cu banii adunaţi. Victor însă ne-a mărturist că el visează să-şi cumpere haltere cu care să-şi antreneze bicepşii. Printre pasiunile lui se numără break dance-ul şi salturile în spate. Ca să exerseze el merge în casa părintească, pentru că în familia Babii, aceste hobby-uri nu sunt încurajate. Aici domneşte o atmosferă de calm şi rugăciune, întrucît familia face parte dintr-o sectă religioasă. Poate din această cauză, Victor e de părere că cel mai bine pentru el şi fraţii lui e să locuiască singuri, în casa de la Rîngaci, dar el nu insistă, pentru că înţelege că aici fraţilor mai mici li se oferă ceea ce el nu le poate încă da. Deşi se consideră un om mare şi pregătit să-şi asume toate responsabilităţile, la cei 16 ani el rămîne un copil, pe care necazurile şi viaţa grea l-au maturizat înainte de vreme.

Asistenta socială, Angela Televca, e de părere că traiul fraţilor în sînul familiei Babii le-a schimbat viaţa în bine. „Victor nu fumează, nu vorbeşte şi nu răspunde urît, merge la şcoală, învaţă, ajută în gospodărie. Ceilalţi mai mici au parte de sprijin şi îndrumare părintească. Sperăm să fie totul bine”, conchide pe un ton optimist lucrătorul social. Noul mediu de trai al fraţilor din Rîngaci le-a adus, ca şi orice schimbare din viaţa omului, o uşoară stare depresivă. Atunci cînd vor conştientiza că această schimbare e spre binele lor şi că le uşurează substanţial existenţa, vor privi cu alţi ochi familia care acum îşi deschide larg uşile şi sufletul pentru a-i creşte şi a-i educa.

 Daniela Galai

Să devii judecător în Chișinău este mai simplu decît își imaginează unii juriști. Notele mari, reputația ireproșabilă și rezultatele obținute prin eforturi proprii ”nu mai dau bine la CV”. Este suficient ca cel ce candidează să obțină majoritatea voturilor secrete din Consiliul Superior al Magistraturii și să fie aprobat de către președintele Voronin.

Numirea judecătorilor în funcție a devenit în ultimii ani o procedură mai transparentă. Posturile vacante sunt anunțate public, lista candidaților și notele obținute sunt de asemenea postate pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar deciziile de numire în funcție sunt și ele la vedere. Astfel, vedem că pe lista judecătorilor proaspăt selectaţi apar persoane ce au luat note mai mici la examenul de capacitate în comparație cu ale altor colegi, care și acum își așteaptă rîndul.

  Continue reading Ajunge judecător cel ce are bani în pungă sau spete late…

Care copil nu-şi doreşte să comunice cu semenii săi, să participe la activităţi în comun şi să se simtă confortabil în mediul din exteriorul familiei? Cu siguranţă nu vom întâlni copii care să refuze în mod voit comunicarea şi socializarea. Toţi, indiferent că se află în scaunul cu rotile sau ţintuiţi la pat, îşi doresc prieteni, colegi cu care să discute, cu care să-şi împărtăşe bucuriile şi necazurile. Suntem fiinţe sociale şi în virtutea acestei meniri depunem toate eforturile pentru a ne integra în mediul care ne oferă satisfacţii şi împliniri. Uneori nu ne reuşeşte s-o facem de unii singuri, din diferite motive. Şi atunci căutăm ajutor.

„Speranţa”, chiar de la bun început, a mers pe principiul o mână întinsă la timp – poate salva o viaţă de: singurătate, plictiseală, neîncredere, durere, deznădejde, iar şirul poate continua, întrucât cei care se adresează la Centru după ajutor se confruntă cu cele mai diverse probleme.

Continue reading Copiii cu nevoi speciale au nevoie de comunicare…

„Vrem TVR1 acasă”  

De mai bine de o lună mai mulţi abonaţi la antena TV colectivă nu pot urmări postul românesc Antena internaţional, care este difuzat actualmente pe frecvenţa care emitea înainte TVR1. Acesta când apare, când dispare de pe undă. În momentul „apariţiei” imaginea este neclară, sunetul – bruiat, iar mesajul, evident, de nedescifrat. Bruiajul mediatic are şi un precedent – cu două saptămâni înainte de dispariţia definitivă, TVR1 a trecut prin aceleaşi momente de „răstrişte”, astfel încât mulţi consumatori de televiziune nici nu şi-au dat seama când canalul public românesc a fost înlocuit de cel comercial.   Continue reading Dreptul tău la informaţie…

Vom avea tarife noi pentru servicii medicale vechi

Serviciile medicale vor costa mai mult începând cu 1 ianuarie 2008, când moldovenii vor scoate cu 50 la sută mai mulţi bani din buzunar pentru poliţa de asigurare medicală. Astfel ei vor achita 1893,6 lei spre deosebire de 1209 lei, cât a costat aceasta în 2007. Cei care se hotărăsc să o procure în primele trei luni ale anului vor plăti doar jumătate din preţul ei – 946,8 lei. Aceste prevederi sunt stipulate în Legea fondurilor asigurarii obligatorii de asistenta medicala pe anul 2008, aprobat in prima lectura de Parlament la 15 noiembrie. Noua lege a fost votată doar de deputaţii comunişti, cei din opoziţie fie s-au pronunţat împotrivă, fie s-au abţinut de la vot.

Continue reading Sănătate versus calitate…

Un stat mic ca teritoriu şi ca populaţie, cu o economie necompetitivă ce supravieţuieşte graţie banilor trimişi de gastarbeiteri, R. Moldova s-ar încadra de minune în calapodul unei zone off shore. Ce o împiedică? Trecutul comunist, vectorul pro european, cadrul legislativ care se schimbă în funcţie de culoarea politică, instabilitatea guvernării, nesiguranţa financiar bancară şi – cel mai important – lipsa unei legislaţii în domeniu.  

Argumentele sunt însă puse în balanţă de când şeful statului a venit cu  iniţiativele de liberalizare a economiei ce curpind trei reforme: amnistia fiscală, legalizarea capitalului şi introducerea cotei zero la impozitul pe profitul reinvestit. Unii analişti consideră că astfel se creează premizele pentru instaurarea unui paradis fiscal în timp ce alţii, criticând vehement iniţiativele prezidenţiale, afirmă că R. Moldova trebuie să urmeze cursul de modernizare şi liberalizare reală a economiei. Adepţii părerii că iniţiativele şefului statului nu urmăresc, în fond, decât să aducă toate scursurile capitaliste de la noi şi de pe aiurea, nu exclud transformarea Moldovei într-un paradis fiscal. Însuşi preşedintele Voronin a explicat, în cadrul unei şedinţe cu uşile închise, de ce face asta.

Continue reading Paradis fiscal la graniţa cu UE?…