jurnalistul universal

Familia care şi-a deschis larg sufletul pentru 4 copii străini

Ziua în familia Babii începe la ora 6 şi 30 dimineaţa, cînd băieţii mai mari se trezesc şi alături de tatăl lor fac toată treaba în gospodărie: hrănesc animalele, păsările, mulg vacile, fac curăţenie. Apoi se spală, se aşază la masă alături de ceilalţi fraţi mai mici şi se pregătesc să meargă la şcoală. Capul familiei, Alexandru Babii, îi duce pe toţi cei 8 copii cu maşina pînă la liceul din sat. Nu face vreo diferenţă dintre cei patru copii ai săi şi cei pe care i-a luat vara trecută de la internatul din Cupcin. Acum formează o familie care în limbajul recent se numeşte casă de copii de tip familial.

În gospodăria soţilor Babii din satul Cipiliuţi, raionul Edineţ lucrurile merg ca pe roate. Chiar dacă nu sunt oameni bogaţi, prin muncă şi perseverenţă au reuşit să adune tot ceea ce este necesar pentru trai. Au construit două case, au animale, păsări şi, cel mai important, au mulţi copii pe care îi educă cu dragoste. Fiecare membru îşi cunoaşte îndeletnicirea: cei mari au treabă pe la animale, mijlociii fac lucrul prin casă, tot ei sunt privelegiaţi la timpul pentru joacă. „Depunem toate eforturile ca să le oferim o viaţă mai bună copiilor şi să-i unim”, ne spune Elena, stăpîna casei. Ghidaţi de această nobilă intenţie soţii Babii au hotărît să-i ia în familia lor pe Victor de 16 ani, Eugen- 9 ani şi Leonid de 8 ani, trei fraţi al căror destin tragic i-a impresionat profund pe părinţii adoptivi. Alexandu (10 ani) a apărut mai de mult în familia numeroasă, în cazul lui fiind instituită tutela.

Violenţa care omoară

Victor, Eugen şi Leonid Babii (întîmplător poartă acelaşi nume ca al familiei în care cresc) sunt originari din satul vecin Rîngaci. Au rămas orfani înainte de revlionul 2008, cînd cea mai apropiată şi dragă fiinţă, mama lor, a murit snopită în bătăi de către soţul său. Cruzimea cu care a făcut-o a lăsat urme adînci în sufletul lui Victor, singurul care a văzut-o pe mamă desfigurată de lovituri. Durerea i se citeşte în privirea-i pierdută şi în glasul moale cu care-şi deapănă istoria vieţii. În momentul în care tatăl a fost arestat, copiii au aflat că au trăit timp de 10 ani alături de un criminal, care anterior făcuse puşcărie pentru că şi-a omorît propria mama şi socrul (de la prima soţie). Acum acesta este închis pe 15 ani, dar oamenii din sat se gîndesc cu frică ce se va întîmpla după ce îşi va ispăşi termenul şi va reveni în sat, pentru că s-a impus ca o persoană violentă şi periculoasă. Fraţii nu au rămas singuri pe lume. Ei au două surori mai mari, care s-au măritat şi sunt pe la casele lor prin Rusia şi una mai mică pe care au luat-o în familiile lor. Au şi cîteva rude mai îndepărtate care, de asemenea, sunt împrăştiate prin lume. Din cauza distanţei mari care-i desparte, dar şi a greutăţilor materiale, surorile mai mari nu au avut posibilitate să-i crească în familiile lor. Timp de un an după moartea mamei, Victor a avut singur grijă de cei doi fraţi mai mici. Îngrijea de animale, de gospodărie, pregătea mîncare, făcea curat, spăla. „Am învăţat de la mama să fac de toate. Ştiu să coc pîine, să pregătesc un borş, cartofi”, ne enumeră cu mîndrie timidă el. Din această cauză a abandonat şcoala şi nu a mai mers în clasa a opta. Aflînd despre absenţa băiatului de la şcoală, responsabilii pentru protecţia copilului de la Edineţ au decis că cel mai potrivit pentru copii ar fi să meargă la internat. Aşa fraţii au ajuns la gimnaziul internat din Cupcin, Edineţ. Acolo însă nu au zăbovit decît vreo jumătate de an, pînă în august 2008, cînd familia Babii, ştiind despre necazul ce s-a abătut asupra lor, a decis să-i ia la ei. De atunci fraţii cresc alături de copiii naturali ai soţilor Babii: Serghei(14 ani), Victor (13), Ruvim (11) şi Alina (9). Alexandru (10 ani), a ajuns şi el să facă parte din familie, în urmă cu trei ani cînd tatăl Alexandru a dat peste el la spitalul raional din Edineţ. „Stătea pe marginea balconului, cu picioarele spînzurate în aer şi striga. Am alertat medicii şi m-am dus la el. Am aflat că fusese abandonat la naştere de către mamă. Un medic cu inima mare l-a crescut în cadrul spitalului. Băiatul s-a ataşat de mine, aşa că nici n-am stat pe gînduri mult şi l-am luat acasă”, îşi aminteşte capul familiei.

Fiind de vârste apropiate, copiii au interese comune, învaţă în acelaşi liceu, iar trei dintre ei merg în aceeaşi clasă. Se mai iscă uneori şi mici conflicte între ei, dar apar şi idei constructive care îi face mai uniţi. Bunăoară Victor şi Serghei şi-au pus în plan să facă o seră în care să-şi cultive ei singuri zarzavaturile şi tot ei să le vîndă. Încă nu ştiu ce vor face cu banii adunaţi. Victor însă ne-a mărturist că el visează să-şi cumpere haltere cu care să-şi antreneze bicepşii. Printre pasiunile lui se numără break dance-ul şi salturile în spate. Ca să exerseze el merge în casa părintească, pentru că în familia Babii, aceste hobby-uri nu sunt încurajate. Aici domneşte o atmosferă de calm şi rugăciune, întrucît familia face parte dintr-o sectă religioasă. Poate din această cauză, Victor e de părere că cel mai bine pentru el şi fraţii lui e să locuiască singuri, în casa de la Rîngaci, dar el nu insistă, pentru că înţelege că aici fraţilor mai mici li se oferă ceea ce el nu le poate încă da. Deşi se consideră un om mare şi pregătit să-şi asume toate responsabilităţile, la cei 16 ani el rămîne un copil, pe care necazurile şi viaţa grea l-au maturizat înainte de vreme.

Asistenta socială, Angela Televca, e de părere că traiul fraţilor în sînul familiei Babii le-a schimbat viaţa în bine. „Victor nu fumează, nu vorbeşte şi nu răspunde urît, merge la şcoală, învaţă, ajută în gospodărie. Ceilalţi mai mici au parte de sprijin şi îndrumare părintească. Sperăm să fie totul bine”, conchide pe un ton optimist lucrătorul social. Noul mediu de trai al fraţilor din Rîngaci le-a adus, ca şi orice schimbare din viaţa omului, o uşoară stare depresivă. Atunci cînd vor conştientiza că această schimbare e spre binele lor şi că le uşurează substanţial existenţa, vor privi cu alţi ochi familia care acum îşi deschide larg uşile şi sufletul pentru a-i creşte şi a-i educa.

 Daniela Galai