jurnalistul universal

Puii de cuc de la Baimaclia

Pe Mihaela, Cristina şi Ilie Ostapiuc am mers sa-i cunosc la Baimaclia, un sat mare din sudul republicii. Ei locuiesc acolo împreună cu mătuşa lor, Diana Tiron, o tînără în vîrstă de 23 de ani, la rîndul ei mama unei fetiţe de 4 ani. Locuiesc în condiţii modeste, într-o casă ce intră încet în pămînt, fără gaz şi apă prin conductă. Nu au barem un televizor la care să privească ultimile noutăţi sau o emisiune pentru copii. Singura legătură cu lumea din afara satului este telefonul mobil al Dianei, la care o dată pe lună, în cel mai fericit caz, aud glasul mamei lor, plecata de ani buni în Turcia la muncă.

 Soarta copiilor pare a fi o filă desprinsă din opera Dickens-iană. Lipsuri, greutăţi, umilinţe fizice şi sufleteşti, preregrinări de la o casă la alta, de toate au avut parte la viaţa lor. Primul şoc a fost moartea tatălui care, din motive ştiute doar de el, şi-a pus capăt zilelor. Pentru a-şi întreţine copiii, mama a decis să plece în străinătate la lucru. Mihaela şi Cristina au ajuns la şcoala internat din satul Napadova, iar Ilie a rămas în grija surorii mamei – Lilia.

 ”Am stat la internat din clasa întîi pînă în a treia. Apoi mama a venit şi ne-a luat acasa”, îşi aduce aminte Mihaela, fetiţa cea mai mare, în vîrstă de 12 ani. La Baimaclia au stat împreună o jumătate de an, după care mama a decis să meargă în România, la o cunoştinţă, care ulterior îi devenise concubin. A luat copiii cu ea, neavînd cui sa-i lase la Baimaclia. Bunica copiilor îl părăsise pe bunelul alcoolic şi violent şi s-a dus în Turcia. Ceilalţi doi fraţi ai mamei erau prea tineri pentru a avea grijă de copii.

 Agricultură în loc de carte

În România copiii au trăit un adevărat calvar timp de un an şi şapte luni. Concubinul mamei, un bărbat de etnie rromă, şi-a impus autoritatea, obligîndu-i pe copii să facă sluj în faţa lui, iar pe mamă, daca aceasta-i călca cuvîntul sau i se punea în poară, o lua la bătaie, pînă o lăsa leşinată. Copiii zilnic asistau la scene de violenţă, însoţite de înjurături şi ameninţări. ”Mi-am stricat vederea de atîta plîns. Mi se rupea inima cînd o vedeam pe mama bătută şi chinuită”, îşi aminteşte Cristina, fetiţa mijlocie de numai 11 ani. Bărbatul nu a îndrăznit să ridice mîna la copiii cei mici, în schimb a bătut-o pe sora mai mare a lor, Doina, care este primul copil al Galinei, dintr-o căsătorie anterioară, din motiv că aceasta a încercat s-o scoată pe maică-sa din mîna concubinului bătăuş.

Pe timpul şederii lor la Focşani, copiii nu au mers la şcoală, pentru că, zic ei, nu aveau actele în regulă. Timpul şi-l umpleau cu deridicatul prin casă, prepararea bucatelor, iar în perioada caldă şi-au făcut un solar (seră) în grădina casei în care stăteau cu chirie. Au reuşit chiar să cultive ardei, roşii, gogoşari pe care i-au vîndut, iar din banii strînşi copiii spun că şi-au cumpărat rechizite şcolare. ”Seara, după ce terminam toată treaba ne jucam de-a şcoala. Scriam, desenam, citeam. Ne era dor de carte. La internat am fost primele din clasă şi eram lăudate că învăţam bine”, se completează reciproc Mihaela şi Cristina.

Copiii nu înţeleg nici acum de ce mama lor a ales sa locuiască cu un bărbat violent, căruia nu-i păsa nici de ea şi nici de ei. Ba mai mult, ei nu înţeleg de ce acum, ea locuieşte împreună cu el în Turcia, iar ei sunt aici şi-i duc dorul.

A fugit ca să scape de gura satului şi de grija copiilor

După un an şi şapte luni cei trei fraţi împreună cu mama lor au revenit în Moldova. În sat au avut de înfruntat mai multe prejudecăţi, căci satul vuia de versiuni de genul: ”Aţi fost în România la cerşit”, ”Aţi locuit în şatra ţiganilor”…etc. Ca să scape de gura satului, mama şi-a strîns catrafusele şi a zis că se duce în Turcia să cîştige bani pentru a-şi întreţine familia. Şi dusă a fost. De atunci copiii nu au văzut-o, primind de la ea te miri ce. Ceea ce-i doare cel mai mult e că sunt minţiţi de la capătul celălalt al firului în legătură cu banii sau cu pachetele pe care mama zice că le expediază acasă.

”Mama nu ne-a sunat de tare mult timp. Şi ne amăgeşte că ne-a trimis o geantă sau bani”, intervine, mai timid, Ilie, în vîrstă de 8 ani. ”Ce fel de mamă este ea, dacă nu-i pasă de noi? Ne-a trimis numai o geantă de cînd e plecată”, se întreabă abia stăpînindu-şi lacrimile Mihaela.

Lipsa mamei şi-a pus amprenta pe sufletul celor trei fraţi. În timp ce supărarea îi îndeamnă s-o condamne pentru că i-a lăsat, dragostea şi dorul îi fac să mărturisească că cel mai mult îşi doresc ca să vină mama acasă şi să aibă grijă de ei.

Cel mai grav e că de suferinţa copiilor profită adulţii, care prin intermediul lor au ajuns sa-şi regleze nişte conturi mai vechi. Copiii au ajuns obiect de dispută dintre cumnatele rămase în sat, întrucît după ultima fugă a mamei în Turcia copiii au locuit cînd la o cumnată, cînd la alta.

Mingi de ping pong …

Mariana şi Diana sunt soţiile fraţilor Galinei. Ambele sunt tinere şi locuiesc în aceeaşi mahala. Soţii sunt plecaţi la muncă sezonieră – cel al Dianei – în Spania, cel al Marianei- la Moscova. Fiecare are de crescut proprii săi copii. O vreme cei trei fraţi au stat la Mariana. Apoi a venit sora mamei Lilia, din Turcia şi i-a luat la ea. Au stat şi la Diana o habă, cînd era soţul ei acasă. Şi tot aşa, purtaţi din colo-ncolo, copiii au ajuns să fie mai mult pe drumuri, decît în casa rudelor, care aparent îşi adjudecau dreptul de a-i educa. Aflînd de situaţia copiilor, părintele din sat a decis să-i ia în familia lui şi să-i educe alături de ceilalţi patru copii ai săi. Atunci în cazul dat s-a implicat şi asistenta socială din sat, dna Dora Ivanschi. I-a propus părintelui să instituie o formă legală de plasament – casă de copii de tip familial. Părintele a acceptat şi a început perfectarea actelor, dar nu a fost dat să ducă la bun sfîrşit acţiunea, căci s-au implicat din nou rudele, care au zis că cel mai bine copiilor le va fi în sînul familiei.

Aşa au ajuns fraţii să locuiască în casa Dianei. Întrucît şi ea şi soţul sunt prea tineri pentru a institui o casă de copii de tip familie (vîrsta minimă este de 25 de ani), ei avînd în jur de 23, tutela le-a rămas singura soluţie de a avea grijă oficial de copii.

De jumătate de an copiii locuiesc permanent împreună cu Diana (pe care o numesc ţăţîca Dina) şi cu verişoara lor de 4 ani, Cristina. Sărăcia ţipă din fiecare colţ al căsuţei de lut. Din ea se nasc şi  celelalte probleme: mîncarea şi îmbrăcămintea modeste, lipsa unui televizor, al radioului, a unei surse de apă în apropiere. La acestea se adaugă şi cele care nu se văd – cele dosite în sufletele copiilor şi ale Dianei: frustrări, neîmpliniri, frică, nesiguranţă. E un drum pe care au păşit avînd mai multe dubii, dar asumîndu-şi conştient greutăţile ce vor urma. Cert este că nu sunt singuri în această luptă de a păstra copiii uniţi în cadrul familiei. Îi sprijină asistenţa socială din sat şi cea din raionul Cantemir. În sat copiii se alimentează gratuit la cantina socială, iar de la raion au primit lemne de foc şi vor primi şi alte ajutoare pe parcurs. Din această lună vor începe să primească pensia pentru pierderea întreţinătorului, adică 300 lei de copil, iar în timpul cel mai apropiat se prevede şi prima alocaţie pentru tutelă, în valoare de 500 lei de copil. Chiar dacă nu mănîncă bomboane sau îngheţată pe săturate şi nu au o mînă care să-i mîngîie atunci cînd le plînge sufletul, copiii nu sunt printre străini, ci locuiesc în localitatea în care s-au născut, merg la şcoală şi deprind valorile care pot fi valorificate doar în familie.

Daniela Galai